POVESTEA NOASTRĂ
Evenimente cu suflet,
noi asta știm să facem.
POVESTEA NOASTRĂ
M-am născut în România, trăiesc în România, visele mi le împlinesc în România, moștenesc tradițiile românești, le păstrez cu drag și le îngrijesc cu bucurie. Iubesc România și tot ceea ce m-a învățat ea. Viețuiesc cu speranța că voi putea duce mai departe gândul cel bun și adevăratul spirit românesc. De aceea, urșim românește și dăruim puiului toate lucrurile minunate pe care le-am primit și noi, la rândul nostru, la venirea pe lume. Am adunat, am ascultat, ne-am inspirat și acum e timpul să împărtășim și să dăruim. Suntem actori, am învățat de la cei mai buni, dar suntem, mai cu seamă, oameni dăruiți scenei și spectatorilor.
Eu sunt Adina, actrița cu dorința arzătoare de a fi pe scenă dintotdeauna, cel puțin de când sunt conștientă de cine sunt și din clipa în care am înțeles care îmi este drumul. Am intrat la UNATC la “Bibanu”, domnul profesor Dem Rădulescu, care mi-a împământenit tot ceea ce intuiam și doream să ating. Frumusețea de a fi pe scenă și de a ști să dăruiesc. “Lacrima ta să fie în colțul ochiului, dar spectatorul să plângă cu lacrimi grele când te privește și îți simte emoția. Să știi că treci pragul. Fii tu, cel adevărat cu emoțiile și trăirile tale. Nu minți, fii sincer cu spectatorul și cu scenă”. Întâlnirile au continuat – Olga Tudorache, Adrian Pintea, Sanda Manu, Mircea Albulescu, ei ne analizau, ne corectau, ne sfătuiau și ne-au dat tot ceea ce au avut mai bun. Apoi televiziune, evenimente, întâlniri reușite, prietenoase, pline de lucruri înălțătoare. Am învățat de la cei mai buni. Am încă de învățat. Mi-aș dori să ajungem să învățăm unii de la alții și să ne împărtășim tot ceea ce știm. Evenimente cu suflet, noi asta știm să facem.
Evenimente cu suflet,
noi asta știm să facem.
CONTACT
Îmi doresc să știu toate detaliile pe care le-ai imaginat pentru evenimentul tău
Îmi doresc să ne cunoaștem, să ne auzim, să ne sfătuim pentru evenimentul tău
Îmi doresc să vezi cum abordăm evenimentele de orice fel